Sunteti de acord cu autorizarea activitatilor cu caracter sexual?
 
PROIECT DE LEGE pentru modificarea şi completarea Legii nr. 155 din 12 iulie 2010, a Poliţiei Locale PDF Imprimare Scrie email

Expunere de motive

Apariţia Poliţiei Locale a constituit, poate, o necesitate, însă, în scurta sa existenţă, a generat o serie de confuzii ce pot diminua considerabil eficienţa acţiunii acesteia şi presispune la abuzuri din partea unor angajaţi mai puţin instruiţi.

Pentru cetăţeanul obişnuit, „Poliţie Locală” sau „Poliţie Naţională” reprezintă doar autorităţi ale statului, diferenţa dintre atribuţiile acestora fiind, pe anumite zone, oarecum neclare chiar şi pentru specialişti.

Prevederea din art. 24, alin.(3), conform căruia acţiunile în locurile publice demarează prin anunţare „Poliţia!”, este simptomatic în acest sens.

 


Considerăm că denumirea „Poliţie” trebuie să rămână pentru actuala Poliţie Naţională, iar Poliţia Locală să capete o altă denumire, cea propusă în proiectul de lege fiind de „Garda Primăriei”.

În acest mod, confuzia se poate reduce, fosta Poliţie Comunitară cu atribuţii sporite, actuala Poliţie Locală, fiind mai uşor de asimiliat de către comunitate sub aspectul competenţelor şi devine mai greu de realizat confuzia cu Poliţia Naţională.

 


Totodată, consecvent cu scopul declarat de a susţine creştrea fermităţii autorităţilor în aplicarea legii, am propus introducerea obligativităţii intervenţiei ferme în vederea restabilirii ordinii şi liniştii publice pentru obiectivele apărate de Garda Primăriei (Poliţia Locală).   

Având în vedere expunerea de mai sus, înaintez prezenta propunere legislativă spre dezbatere şi adoptare.

Iniţiator: Deputat Silviu Prigoană


PROIECT DE LEGE

pentru modificarea şi completarea

Legii nr. 155 din 12 iulie 2010, a Poliţiei Locale

 

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege:

Art. I – Legea nr.155 din 12 iulie 2010, a Poliţiei Locale, se modifică şi  completează după cum urmează:

Titlul legii se modifică şi va avea următorul conţinut:

„pentru organizarea şi funcţionarea Gărzii Primăriei”

denumirea „Poliţie Locală” se înlocuieşte, în tot cuprinsul legii, cu denumirea „Garda Primăriei”. De asemenea, denumirea „politist local” se înlocuieşte cu denumirea „gardian public”.

la art. 21 se adaugă  pct. k) cu următorul conţinut:

„k) Să intervină cu fermitate pentru restabilirea ordinii şi liniştii publice, folosind legal mijloacele din dotare.

art.24, alin (3), se modifică şi va avea următorul conţinut:

„(3)Folosirea mijloacelor prevăzute la alin. (1) împotriva participanţilor la acţiunile agresive se va face în mod gradual, după avertizarea prealabilă asupra utilizării unor asemenea mijloace şi acordarea timpului necesar pentru încetarea acţiunilor şi conformarea la solicitările legale ale gardienilor publici. Orice acţiune în public se face prin anunţare: "Garda!".”

 

Art .II – Legea nr.155 din 12 iulie 2010, cu modificările şi completările din prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, partea I.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României în şedinţa din ................ cu respectarea prevederilor art.74 alin. (1) şi al art.76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează