Sunteti de acord cu autorizarea activitatilor cu caracter sexual?
 
„Fermitate pentru acţiunile autorităţilor – siguranţă pentru cetăţeni” PDF Imprimare Scrie email

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

Grupul Parlamentar al Partidului Democrat-Liberal

Declaraţie Politică

„Fermitate pentru acţiunile autorităţilor – siguranţă pentru cetăţeni”

Şedinţa din 27 aprilie 2010


Doamnelor şi domnilor deputaţi,

am fost, din nou, săptămâna trecută martori ai spectacolului ce tinde să devină perpetuu, spectacol la care participă grupuri mari de indivizi ce iau cu asalt spitale în care se află internaţi rude, prieteni sau persoane pe care vor să se răzbune dintr-un motiv sau altul.

Incidentul a avut loc la Spitalul Judeţean din Piteşti, unde un grup de câteva zeci de romi a venit să-şi exprime nemulţumirea pentru faptul  că medicii nu au reuşit să salveze un apropiat al acestora, decedat în urma unui accident de circulaţie. Intervenţia în forţă a Jandarmeriei şi a trupelor speciale ale Poliţiei a detensionat situaţia, însă cadrele medicale s-au aflat, pentru o bună perioadă de timp, sub teroare...

Din declaraţiile reprezentantului Poliţiei a reieşit faptul că ulterior acestui incident vor fi identificate persoanele participante şi vor fi sancţionate. Ştirea a fost preluată de mass media, aproape fără excepţie.

Acest eveniment m-a determinat să vin în faţa dumneavoastră şi să vă propun două teme de reflecţie.

Prima este legată de întărirea autorităţii instituţiilor statului, aceasta însemnând inclusiv posibilitatea ca astfel de situaţii să fie rezolvate în secţia de poliţie şi instanţa de judecată şi nu în stradă. Tulburarea liniştii publice, de care se fac probabil vinovaţi participanţii la mitingul ad-hoc, se rezolva în orice stat european prin reţinerea celor care nu respectau indicaţiile organelor de ordine şi, ulterior, se analiza gradul în care aceştia erau implicaţi în eveniment.

În acest mod, ordinea publică ar avea mai puţin de suferit, iar cadrele medicale şi întreaga populaţie din zona respectivă ar şti că este apărată.

După cum se cunoaşte, securitatea personală este mai mult o problemă de percepţie, iar în cazul amintit, când persoanele participante practic la lupte de stradă au plecat nestingherite acasă, temerea celor care lucrează sau locuiesc în zonă nu s-a diminuat prin intervenţia forţelor de ordine.

În al doilea rând, aplanarea fermă a avântului protestatar al participanţilor nu ar mai fi făcut un subiect de presă şi, poate, reporterii şi-ar fi îndreptat atenţia spre alte evenimente petrecute în zonă. Presa poate fi interesată, spre exemplu, de faptul că, de curând, la acelaşi Spital Judeţean din Piteşti a fost realizată în premieră naţională o operaţie prin care s-a montat, prin metode miniinvazive, o proteză ceramică în şoldul unui pacient.

Iată, acestea sunt alternativele unei frânturi de realitate. Dumneavoastră în care doriţi să trăiţi?

Vă mulţumesc.

Deputat PD-L: PRIGOANĂ Silviu

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează