|
Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Uniforma şi manualul unic" După Revoluţia din 1989, s-a renunţat la obligativitatea purtării uniformelor şcolare în instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat, crezându-se greşit că acest lucru are de a face cu regimul comunist. Cei care au luat o astfel de decizie fie nu aveau habar despre ce înseamnă învăţământul românesc, fie au dorit să rămână în istoria colectivă ca mari reformatori ai sistemului de educaţie din România. Ce nu ştiau domniile lor, este faptul că uniforma şcolară ţine de tradiţia din învăţământul românesc, pe care regimul comunist doar a alterat-o sau a exploatat-o în scopurile sale ideologice.......
Ce nu au vrut să înţeleagă cei care au scos uniforma din şcoală şi nici cei care se opun în prezent reintroducerii acesteia, este faptul că şcoala nu reprezintă şi nu trebuie să reprezinte doar o simplă instituţie în care se transmit şi se receptează informaţii. Şcoala este locul unde copiii noştri se formează ca oameni, unde se formează şi definitivează principalele trăsături de personalitate, unde intră prima dată în contact cu societatea, unde îşi formează sau definesc modele de urmat în viaţă. În şcoala românească este greu, în momentul de faţă, să mai distingi cine este elevul şi cine este vânzătorul de stupefiante, însă este uşor să vezi ai cui părinţi sunt milionari sau ai cui părinţi sunt şomeri.
Recunosc că a mai existat o iniţiativă în acest sens, însă ea prevedea eronat achiziţionarea acestor uniforme de către părinţi, mulţi dintre aceştia neavând resursele financiare necesare. Eu vă propun, stimaţi colegi, uniforma unică la nivel naţional, suportată financiar integral din bugetul Ministerului Educaţiei.
Vă mai propun, de asemenea, reintroducerea manualului unic, căci actualul sistem nu face decât să împiedice mobilitatea elevilor pe teritoriul ţării şi, prin aceasta, mobilitatea părinţilor pentru a-şi găsi un nou loc de muncă, adică a forţei de muncă, liber să circule pe teritoriul României. Manualul unic va avea în vedere şi reforma curriculară a învăţământului preuniversitar. actualele manuale alternative, ştim cu toţii, că lasă foarte tare de dorit. Vă mulţumesc şi vă solicit sprijinul pentru a putea recâştiga respectul cuvenit pentru şcoala românească. Mulţumesc. |
Comments
Daca atunci, scolari fiind, ne mai revoltam ca avem prea mult de invatat si de citit, acum este o adevarata harababura in ceea ce pompos numesc toti Sistemul de Invatamant. Si pot sa va spun ca dincolo de tristetea de a nu avea copii, din punctul acesta de vedere chiar sunt usurata ca nu trec prin furcile caudine prin care trec nepoteii mei.
Imi pare absolut idiot ca in programa clasei a 3- a sa introduci Morometii, Colt Alb si alte absurditati de acest gen. Sunt doar copii de 9 anisori, asemenea opere sunt multi adulti care nu le inteleg si nu le citesc. E infiorato. Ce sa mai vorbim de gramatica limbii omane, au doar usoare urme in idiotele manuale alternative bune doar de facut bani pentru unii.
Dar sunt convinsa ca asta e ideea de baza a tuturor celor care ne conduc de 20 de ani incoace, un popor de tampiti si inculti e mai usor de condus cu cateva scandaluri bine orchestrate si cu multe telenovele de toate natiile cumparate pe bani marunti si difuzate in loc de cultura. Macar Ceausescu ne-a obligat sa citim chiar daca de multe ori la lumina lumanarii, dar eram un popor de intelectuali, acum suntem doar niste manelisti flamanzi si usor de prostit din 4 in 4 ani.
De cie nu sint rampe la cotocini?
Eu va sustin si ve doresc toate cele bune.
RSS feed for comments to this post